Nu copiați nunțile altora

Să organizezi un eveniment nu este un lucru simplu, indiferent despre ce fel de eveniment este vorba: implică de obicei multă lume, detalii de pus la punct și un program strict.

În ultimii doi ani am observat o creștere subtanțială în numărul nunților organizate în Oradea, dar și în județul Bihor. Fiecare pereche de miri încearcă să fie inedită, dar mulți ajung din păcate să copieze ce au văzut în diverse locuri și să facă o compilație. Există totodată dorița de a analiza nunțile altora mai ales în momentul în care și voi vă pregătiți pentru un astfel de eveniment.

Dragilor sunteți diferiți și puteți alege să organizați evenimentul după bunul vostru plac. Nu toate nunțile au parte de flori naturale care să curgă pe mese, de artificii la miezul nopții, de artiști renumiți, de vinuri de la cele mai cunoscute crame, însă puteți face alegerile potrivite dupa gusturile și bugetul vostru.

Un prim pas în organizarea nunți este alegerea tematici în funcție de sala dorită sau invers (dacă aveți anumite preferințe în materie de decoruri, și restul accesoriilor, care nu sunt clasice, atunci trebuie aleasă locația în funcție de decorul pe care doriți să îl aveți). Nu de puține ori am văzut fotografii de la evenimente organizate la diverse săli în oraș, cu o discrepanță foarte mare între decorul sălii și decorul floral, colțul foto..etc. Sunt multe persoane care au simț al designului foarte dezvoltat și se descurca de minune singuri, dar nu este o rușine să cereți părerea designerului floral cu care lucrați în ce privește combinațile de culori, texturi, sau ale wedding plannerului care poate să vă dea idei în ce privește evenimentul pe ansamblu.

Nunta trebuie să vă reprezinte pe voi și nu alte persoane. Sunt diverse site-uri special create pentru a oferi idei de organizare, fotografii , de unde vă puteți inspira și împreună cu designerul floral și/sau wedding plannerul să luați cea mai bună decizie pentru voi.

În numeroase cazuri, am avut cazuri în care mirii doreau o tematică rustică, dar organizau o nuntă într-o locație (gen Ambasador, Armonia, Solay, Opera, Queen Mary, etc) care nu se potrivește cu acest stil. Se poate face cel mult un stil rustic elegant, dar nu butuci de lemn și felii masive , etc..

La fel am observat zilele trecute niște fotografii la o sală modernă, o nuntă cu tematică cu tradițională,unde apăreau lângă prosoape cu tematică tradițonală, orhidei în vaze elegante.

Trebuie să fiți foarte atenți cum și ce trebuie combinat să nu rezulte o varză totală.

Un alt exemplu este la partea de candy bar și masă de fructe, unde trebuie păstrat același stil sau unul simplu elegant, fără decorațiuni care nu au legătură cu stilul, și tematica. Detaliile acestea le puneți la punct cu cofetăria cu care ați ales să lucrați, și/ sau cu persona care vă aranjează prăjiturile și fructele și face decorul. Dacă tineți neapărat să fie ceva tematic, atunci nu lăsați la latitudinea persoanei care se ocupă, să vă pună orice dorește pe masă, ci stabiliți în prealabil ce anume doriți, altfel puteți avea surprize în ziua nunții.

A avea ceva unic, nu înseamnă neapărat mai scump, mai greu de obținut, trebuie doar să alegeți furnizorii potriviți cu care să lucrați.

Dacă vă place vreo idee de pe internet, sau la nunta unor cunoscuți, nu o mai copiați 100%, veniți și cu ceva al vostru, iar dacă aveți nevoie puteți să cereți un sfat celor care se pricep.

În concluzie, inspirați-vă, dar nu copiați!


Loreen Mariage – The Wedding Planner

Tagged , , , , ,